Înțelegerea dezechilibrului rezidual

1. Definiție: Ce este dezechilibrul rezidual?

Dezechilibru rezidual este cantitatea de dezechilibra care rămâne într-o rotor după echilibrare Procesul a fost finalizat. Este vorba despre dezechilibrul care există în toleranța de echilibrare specificată.

Este important să înțelegem că obținerea unui echilibru perfect (dezechilibru zero) este practic imposibilă și nefezabilă din punct de vedere economic. Scopul echilibrării nu este de a elimina complet dezechilibrul, ci de a-l reduce la un nivel la care vibrațiile pe care le provoacă nu mai sunt dăunătoare mașinii în timpul funcționării. Această cantitate rămasă acceptabilă este dezechilibrul rezidual.

2. Echilibrarea toleranței și a dezechilibrului rezidual

Valoarea dezechilibrului rezidual admis este determinată de toleranță de echilibrareAceastă toleranță este o valoare specifică, calculată, care dictează cât de mult dezechilibru este acceptabil pentru un anumit rotor într-o anumită aplicație.

Cel mai utilizat standard pentru determinarea acestei toleranțe este ISO 1940-1 (acum parte a seriei ISO 21940). Acest standard folosește Grade de calitate a echilibrului (grade G), cum ar fi G6.3, G2.5 și G1.0, pentru a clasifica cerințele de echilibrare pentru diferite tipuri de utilaje.

• Un număr mai mic pentru gradul G semnifică o toleranță mai strictă (mai mică) și, prin urmare, un dezechilibru rezidual admis mai mic.
• Calculul toleranței specifice (în grame-milimetri sau grame-țoli) depinde de gradul G și de viteza de funcționare a rotorului.

Odată ce operatorul de echilibrare a redus dezechilibrul rotorului la un nivel care se încadrează în această toleranță calculată, lucrarea este considerată finalizată. Dezechilibrul care „rămăsese” este dezechilibrul rezidual.

3. De ce există dezechilibrul rezidual?

Mai mulți factori contribuie la prezența dezechilibrului rezidual:

• Sensibilitatea mașinii de echilibrare: Fiecare mașină de echilibrat are o limită a celei mai mici valori a dezechilibrului pe care o poate măsura cu precizie.
• Erori de prelucrare a sculelor: Imperfecțiunile arborilor sau ale sculelor utilizate pentru montarea rotorului pe mașina de echilibrare pot introduce mici erori.
• Ture de asamblare: Componentele se pot deplasa ușor atunci când o mașină este asamblată după echilibrare (de exemplu, chei, cuplaje).
• Modificări operaționale: Rotoarele pot suferi modificări în timpul funcționării din cauza dilatării termice, uzurii sau acumulării de depuneri, care pot altera starea inițială de echilibrare.
• Practicitate: Urmărirea ultimelor miligrame de dezechilibru oferă randamente din ce în ce mai mici și adesea nu este eficientă din punct de vedere al costurilor.

4. Măsurarea și verificarea dezechilibrului rezidual

În timpul procesului de echilibrare, mașina de echilibrare măsoară dezechilibrul inițial. Operatorul adaugă sau elimină apoi greutăți de corecție și măsoară din nou. Acest proces iterativ continuă până când mașina indică faptul că dezechilibrul măsurat este sub valoarea țintă de toleranță.

Un raport de echilibrare bun va indica întotdeauna dezechilibrul inițial și dezechilibrul rezidual final, demonstrând că rotorul a îndeplinit gradul de calitate necesar. De exemplu, raportul ar putea preciza: „Dezechilibrul rezidual final este de 0,5 g-mm în planul stâng și 0,8 g-mm în planul drept, ceea ce se încadrează în toleranța specificată G2.5 pentru acest rotor.”

← Înapoi la indexul principal