Echilibrare la fața locului cu Balanset-1A, pas cu pas: ghidul complet

0 Esențialul — opt reguli care decid totul

Dacă rețineți doar aceste reguli, majoritatea echilibrărilor vor reuși

1 Cum funcționează — teoria pe înțelesul tuturor

Cinci minute de teorie care explică fiecare „ciudățenie” a procedurii

Ce este dezechilibrul

La un rotor ideal masa este distribuită uniform, iar centrul de greutate se află exact pe axa de rotație. Un rotor real are întotdeauna un „punct greu”: depunere de sudură, uzură, murdărie întărită, imprecizie de fabricație. La rotire, această masă în plus trage rotorul spre partea sa — o dată pe rotație. Rezultatul este o vibrație exact la frecvența de rotație: se numește componenta 1× („o dată pe rotație”) sau vibrație la o dată frecvența de rotație. Sarcina echilibrării este să adauge (sau să înlăture) o masă care compensează punctul greu.

Trei numere pe ecran: V1s, V1o și F1

Metoda coeficienților de influență — de ce este nevoie de o masă de probă

Aparatul nu știe nimic despre mașina dumneavoastră: nici masa rotorului, nici rigiditatea reazemelor, nici efectul curelelor și al cadrului. De aceea este imposibil să se calculeze o masă doar din vibrația inițială. Procedura este construită ca o „întrebare adresată mașinii”:

1. Run 0 — măsurați vectorul inițial de vibrație (amplitudine și fază) fără mase.
2. Cursa 1 — montați o greutate de probă de masă cunoscută într-un loc cunoscut și măsurați cum s-a schimbat vectorul. Aceasta este „întrebarea”: sistemul răspunde cât de sensibil este la masă și în ce direcție se deplasează faza. Acest răspuns se numește coeficientul de influență.
3. Restul e aritmetică: știind reacția la o masă cunoscută, aparatul calculează ce masă și la ce unghi va compensa complet vectorul inițial.

De ce nu iese „din prima” — neliniaritatea

Calculul aparatului presupune un sistem liniar: masă dublă, schimbare dublă a vibrației. O mașină reală este neliniară: jocuri, elasticitatea reazemelor, frecare, aerodinamică. Pe scurt, în cuvintele lui Nikolai: adăugați 100 g și vibrația crește cu 10 mm/s; adăugați încă 100 g și, după calcul, ar trebui să fie +20, dar iese +34 sau +14. Aparatul trasează o dreaptă, realitatea este o curbă.

De aici rezultă două consecințe practice:

• „Regula jumătății”: montați 1/2 din masa calculată și verificați cu o cursă de control. Dacă valoarea a scăzut exact la jumătate, sistemul este liniar — adăugați restul. Dacă a „derapat”, avansați în fracțiuni (detalii în capitolul „Echilibrarea” ).
• Echilibrarea este un proces iterativ, nu o singură lovitură de precizie. Două sau trei curse de control sunt normale, nu semn că ceva a mers prost.

Două standarde — cauză și efect

În echilibrare intervin două grupe diferite de mărimi, care sunt confundate în permanență:

• g·mm și clasele G (ISO 1940 / ISO 21940-11) - a cauza: câtă masă în exces se află în rotorul însuși și la ce rază. Este o proprietate a rotorului, independentă de locul montării.
• mm/s (ISO 10816 / ISO 20816) - a efect: cât de tare se zguduie mașina. Depinde de reazeme, de fundație și de rezonanțe.

Pe teren se lucrează în mm/s; g·mm sunt necesari la mașinile de echilibrat și atunci când un standard cere un raport cu clasă G. Programul are un calculator de toleranță ISO 1940 — vezi „Curse de control și evaluarea rezultatului” capitolul.

2 Pregătirea: siguranță și mecanică

O jumătate de oră de verificare economisește o zi de echilibrare

Siguranţă

• Nu stați în planul de rotație al rotorului în timpul curselor — o masă care se desprinde zboară exact acolo. Peste 2.000 rot/min mutați și masa cu laptopul.
• Fixați masele astfel încât la turația de lucru să nu se poată desprinde în niciun caz: „o masă care zboară este un adevărat proiectil”. Magneții folosiți ca mase zboară întotdeauna la turația de lucru.
• Apărătorile din dotare ale rotorului și ale transmisiilor prin curea rămân la locul lor; țineți sculele departe de piesele în rotație.
• Nu echilibrați un rotor cu fisuri, palete deteriorate sau bătaie vizibilă — reparați-l mai întâi.
• Nu lucrați la o turație la care mașina se comportă instabil sau intră în rezonanță.
• Nu așezați tahometrul în curentul de aspirație al unui ventilator — au existat cazuri în care a fost aspirat în rotor.

Verificarea mașinii: ordinea diagnosticării

Echilibrarea înlătură numai dezechilibrul. Tot restul — fisuri, joc în rulmenți, fixări slăbite, necoaxialitate, rezonanță — nu îl repară și adesea îl maschează. O ordine de căutare verificată: 1) rulmenți → 2) fisuri → 3) șuruburi → 4) rezonanță.

• Rulmenți: scoateți curelele și mișcați arborele cu o rangă sau o bară în două direcții la 90°. Cel mai mic joc impune întâi înlocuirea (ambii rulmenți deodată) și abia apoi echilibrarea. Nu credeți pe cuvânt că „rulmenții sunt noi” — verificați personal.
• Locaș de rulment „ovalizat”: arborele este strâns într-o direcție și are joc în cealaltă — locașul s-a uzat și și-a pierdut circularitatea. Un caz din practică: refacerea locașurilor de rulment a redus vibrația de la 120 la 2 mm/s, înainte de orice echilibrare.
• Fisuri în carcasă, suduri, console, discuri și palete — verificați și sudați înainte de echilibrare: rigiditatea neuniformă = lipsă de repetabilitate a valorilor.
• Șuruburi și elemente de fixare pe carcasă, reazeme, motor, cuplaj și fundație — strângeți totul. O „pădure” de armonici în spectru este semnătura tipică a fixărilor slăbite.
• „Soft foot” și așezarea pe postament: fără adaosuri uitate, fără legănarea cadrului, iar mașina nu stă „pur și simplu pe podea” (fie este ancorată în beton, fie stă pe amortizoare/cauciuc/un palet).
• Depuneri de material pe rotor, palete/cuțite/ciocane îndoite sau lipsă. Cuțitele și ciocanele trebuie să fie set complet; înlocuiți-le pe cele uzate în perechi, diametral opuse.
• Arbore îndoit: la suspiciune, verificați fusurile cu un ceas comparator între vârfuri. Semnul revelator din practică: masele într-un plan nu ajută pe niciuna dintre laturi.
• Urme de frecare acolo unde rotorul a atins piese fixe; starea curelelor și a roților de curea (o roată fisurată strică echilibrarea).
• Testul „oprire/pornire”: dacă măsurătorile succesive sunt stabile, dar se schimbă după oprire și repornire, înseamnă că se deplasează material (nisip, apă) în interiorul rotorului sau că ciocanele libere își schimbă poziția. Curățați sau țineți cont de asta.
• Loc pentru mase: în fiecare plan de corecție există o suprafață solidă, accesibilă și marcată (și acces la partea opusă dacă sunt două planuri).

3 Aparatul, conectarea și programul

Canale, tahometru, firmware, setări — tot ce trebuie înainte de prima măsurătoare

Conținutul valizei și canalele

• Balanset-1A: unitate USB, doi senzori de vibrații (accelerometre), tahometru laser, bandă reflectorizantă, suport magnetic, cântar, valiză de transport. Întregul set este alimentat de la portul USB al laptopului — fără baterii.
• Senzorul 1 → conectorul Ch-1 (X1 la carcasele mai vechi) → planul 1; senzorul 2 → Ch-2 (X2) → planul 2. Echilibrarea într-un singur plan folosește canalul 1. Tahometrul intră în conectorul Tacho (X3). Fiecare canal este calibrat individual — nu le încurcați.
• Culorile canalelor sunt aceleași în tot programul: Ch-1 — roșu închis, Ch-2 — albastru, tahometrul — violet.

Tahometrul are nevoie de trei apăsări ca să pornească

Conectarea la calculator

1. Conectați senzorii și tahometrul la unitate, iar unitatea la portul USB al calculatorului. Ordinea nu contează: programul găsește singur aparatul, oricând.
2. Porniți programul și așteptați linia de stare verde din partea de jos a ferestrei principale: Modul USB găsit pe COMx. În sistem aparatul apare ca port COM „Arduino Due”.
3. O linie galbenă intermitentă înseamnă că aparatul nu a fost găsit (căutarea continuă); portocaliu înseamnă că este cablul scos sau portul ocupat de alt program. Un clic chiar pe linia de stare forțează imediat o nouă încercare de conectare.
4. Dacă în timpul unei sesiuni cablul se scoate, reintroduceți-l pur și simplu: conexiunea și fluxul de date se refac singure, dar o măsurătoare întreruptă trebuie repetată.

Programul: versiuni și cele două „epoci” ale interfeței

• Linia 1.71/1.72 — clasicul vechi. Astăzi recomandăm trecerea la 2.x: există de mult o versiune stabilă și are curbe de oprire liberă.
• Linia 2.x — un nucleu rescris: flux continuu de date, curbă de oprire liberă (coast-down), probă de ciocan, orbite, măsurare adaptivă, actualizări automate, restaurarea sesiunii. Versiunile 2.3.x actuale cer firmware-ul 5.5.0+ — cu firmware mai vechi măsurătorile sunt blocate, iar programul propune singur actualizarea (15–30 de secunde, nu scoateți cablul).
• Atenție: scurtăturile de taste diferă între generații! În ediția nouă: F6 — Echilibrare, F7 — Grafice, F8 — Rapoarte. În cea veche: F6 — Rapoarte, F7 — Echilibrare, F8 — Grafice. Orientați-vă după etichete — tasta este întotdeauna tipărită chiar pe buton.
• Există două formulare de echilibrare — Classic (ferestre separate pentru 1 și 2 planuri) și Modern (o singură fereastră cu fișe de cursă și semnal în direct). Alegerea se face în F4 – Setări → Formular de echilibrare. Calculele sunt identice — folosiți-l pe cel care vă convine.

Coeficienții de calibrare — nu-i pierdeți!

Mărunțișuri care salvează ziua pe teren

• Restaurarea sesiunii. Programul salvează automat fiecare pas al echilibrării. După o cădere sau o închidere accidentală, răspundeți „Da” la întrebarea de restaurare și toate cursele revin. Funcționează manual și butonul Meniu → Restaurează sesiunea . Atenție: Rotor nou șterge definitiv sesiunea salvată.
• Eroare de port COM / PurgeComm Error 22 după actualizările Windows 11 este o problemă cunoscută și răspândită: actualizați programul la versiunea 2.x (defectul este remediat doar acolo), scoateți și reintroduceți cablul și restaurați sesiunea dacă e nevoie.
• Montaj: folosiți asistentul de instalare fără să debifați componentele de bază de date și driverele; Windows va cere repornire — nu acceptați până când instalarea nu s-a încheiat; nu puneți folderul programului în OneDrive; blocajul SmartScreen se ocolește prin „Mai multe informații → Executați oricum”.
• Perturbații de la convertizorul de frecvență: inele de ferită pe cabluri (în primul rând pe cablurile de ieșire spre motor), piulițele conectorilor de senzor strânse (ecranul trece prin ele — o piuliță slăbită prinde 50 Hz) și laptopul alimentat de la acumulator. Convertizorul este totuși util: permite schimbarea lină a turației și îndepărtarea de rezonanță.
• F12 în orice fereastră salvează o captură de ecran în folderul Documente\Bs1A\Screenshots: util pentru raport și pentru întrebările către asistență. Pentru a trimite un raport la asistență folosiți F1 – Despre → Raportați o problemă… (atașați capturile și jurnalul complet).
• Piese de rezervă: tahometrul este piesa cea mai fragilă, luați unul de rezervă; senzorii de vibrație sunt aproape indestructibili; punctul slab îl reprezintă cablurile și conectorii.

4 Montarea senzorilor de vibrație

Jumătate dintre mașinile care „nu se lasă echilibrate” se vindecă printr-o montare corectă a senzorilor

Unde și cum se montează

• Strict radial — perpendicular pe axa de rotație; axa de măsurare trece prin magnet. Niciodată pe fața frontală a mașinii: acolo este vibrație axială, iar echilibrarea „nu va merge”. Caz real: un tocător „nu se lăsa echilibrat”, de două ori, cu senzorii pe fața frontală; au fost mutați deasupra — imediat 5 și 7 mm/s și liniște. „Uneori totul se reduce la lucrurile de bază.”
• Numai pe o piesă rigidă și masivă, cât mai aproape de rulment — reazemul lagărului, cadrul, lângă nervurile de rigidizare. Nu pe capace libere, nu pe apărători din tablă, nu pe piese separate printr-o garnitură sau cauciuc. Dacă semnalul este „rupt”, nu seamănă cu o sinusoidă sau vibrația globală este mult mai mare decât componenta 1×, senzorul stă pe o piesă care se mișcă singură — mutați-l.
• La mașinile montate rigid (placă de bază, fundație) rigiditatea verticală este adesea atât de mare încât semnalul „se îneacă” — montați atunci senzorul orizontal: în această direcție mașina este mai elastică. Pe reazeme moi sau cu arcuri montați-l deasupra. Schimbarea orientării senzorului este o cale legitimă de a scăpa de rezonanță, dar după aceea întreaga procedură începe de la capăt.
• Contact numai prin magnet, pe toată suprafața lui: părțile laterale ale senzorului nu trebuie să atingă carcasa. Nu puneți un magnet plat pe o suprafață cilindrică — contactul se reduce la un punct și senzorul se leagănă. Sub magnet există un filet M4: în locurile incomode montați cu un știft filetat sau un adaptor; pe carcase de aluminiu (magnetul nu ține) folosiți o brățară lungă trecută în jur sau un șurub M4.
• Nu pe elementul elastic al unui stand de echilibrare: arcul se deformează și denaturează semnalul. Senzorul se pune pe partea mobilă a reazemului, cât mai aproape de rulment.
• Cabluri: nu trageți niciodată senzorul de cablu și așezați cablurile astfel încât să nu se poată înfășura pe rotor (acesta este cel mai frecvent mod în care moare un set). Strângeți piulițele conectorilor: ecranul trece prin ele, iar o piuliță slăbită prinde perturbații de rețea de 50 Hz.
• Sudarea cu senzorii montați este permisă — lăsați senzorii, dar deconectați masa mașinii/tractorului, ca să nu treacă curentul de sudare prin electronică.

Verificarea rapidă a senzorilor și a canalelor

1. Deschideți vibrometrul și scuturați senzorul cu mâna: pe grafic trebuie să apară o sinusoidă cu amplitudinea de circa 30–100 mm/s. Un 0,0X mm/s constant este nivelul de zgomot: senzorul, cablul sau conectorul este mort.
2. Localizați defectul prin schimb: schimbați senzorii între conectorii aparatului, apoi pe mașină. Dacă „zeroul” urmează senzorul, de vină sunt senzorul sau cablul; dacă rămâne pe canal, este conectorul sau canalul aparatului.

5 Tahometrul și marcajul reflectorizant

Marcajul este referința de fază: tot ce îl tulbură tulbură calculul

Marcajul

• Unul marcaj pe circumferință, lat de 10–20 mm (mai lat la turații mari: peste 14.000 rot/min tahometrul ratează un marcaj îngust). Banda reflectorizantă albă din set funcționează cel mai bine.
• Fondul din jurul marcajului trebuie să fie mat și închis la culoare. Înnegriți un arbore lucios cu un marker negru sau acoperiți-l cu bandă mată, altfel tahometrul va număra reflexiile drept marcaje.
• Unde se lipește: pe butuc sau pe arbore — pe o piesă care se rotește strict cu turația rotorului. Nu pe o paletă (altfel aparatul va vedea toate cele patru palete). Dacă rotorul se află după un reductor, marcajul se pune chiar pe rotor, nu pe arborele de intrare.

Tahometrul

• Pornire: ON → AUTO → LASER; distanța până la marcaj 10–500 mm (de obicei 20–50 cm); dacă apar reflexii, înclinați fasciculul cu circa 45° față de suprafață.
• Turația afișată de 2–3 ori mai mare decât cea reală? Laserul vede „marcaje în plus”: zone lucioase, șuruburi, găuri, suduri, pete de ulei. Diagnosticul este simplu: 8695 / 2856 ≈ 3, deci sunt trei „marcaje”. Șlefuiți sau acoperiți zonele lucioase, schimbați unghiul și distanța.
• Soarele și lumina puternică a zilei orbesc fotocelula — chiar și fără soare direct. Simptom: vă apropiați de tahometru (tăind lumina) și funcționează; vă îndepărtați și se oprește. Remediu: faceți umbră cu orice — o bucată de carton, mâna, o cârpă, o umbrelă. „Nimic nu funcționează mai bine decât o simplă bucată de carton.”
• Trucul „ora 12 sau ora 6”: dacă utilajul de pe hidraulica tractorului coboară încet, îndreptați fasciculul spre punctul de sus sau de jos al circumferinței — la coborâre laserul pur și simplu nu mai vede marcajul (ceea ce se observă imediat) în loc să deplaseze faza pe nesimțite.
• „Defecțiune de tahometru”, deși turația este afișată corect — filtrul tahometrului este prea sever pentru o mașină cu turație „plutitoare” (transmisie prin curea, utilaje agricole). Remediul standard: setați Tacho unevenness = 200 (versiuni vechi) sau slăbiți filtrul Tacho în F4 – Setări (versiuni noi: Auto / Fin 1 % … Brut 20 %). Dar, dacă se poate, înlăturați mai întâi cauza instabilității în loc să slăbiți filtrul.
• Peste ~45.000–60.000 rot/min banda începe să se dezlipească și introduce ea însăși dezechilibru — treceți la un senzor Hall (se conectează la aparat).
• Verificarea tahometrului fără mașină: îndreptați-l spre un bec cu incandescență aprins la rețea: un aparat funcțional arată circa 6.000 rot/min la rețea de 50 Hz sau circa 7.200 rot/min la 60 Hz (filamentul pâlpâie la dublul frecvenței rețelei).

6 Înainte de echilibrare: vibrometru, spectru, rezonanță

Trei verificări care decid dacă echilibrarea este posibilă

Verificarea 1. Un minut în vibrometru: stabilitatea

1. Deschideți vibrometrul: F5 – Vibrometru. Aduceți mașina la turația de lucru.
2. Priviți un minut. Valorile trebuie să se repete: dispersia amplitudinii în limita a 10–15 %, faza în limita a 10°. În versiunile noi ajută o bară colorată sub valori: verde STABIL înseamnă că puteți măsura, portocaliu INSTABIL înseamnă că nu puteți.
3. Dacă valorile „rătăcesc” mai mult, este prea devreme pentru echilibrare: cauza este rezonanța, turația instabilă sau un defect mecanic. Aparatul va lua fluctuațiile întâmplătoare drept efect al masei de probă, iar calculul va fi inutilizabil.
4. Dacă valorile sunt instabile, puteți mări medierea (Mediile: 32 implicit, 64–128 la instabilitate), dar rețineți: medierea ascunde simptomul în loc să vindece cauza.

Verificarea 2. Vo față de Vs și spectrul

Comparați V1o cu V1s (vezi teoria). Dacă componenta 1× este doar o mică parte din vibrația globală, deschideți analizorul (F7 – Grafice, F8 în versiunea veche) și priviți spectrul:

Verificarea 3. Rezonanța

Rezonanța apare atunci când turația de lucru coincide cu o frecvență proprie a structurii. În rezonanță și în apropierea ei (±20–30 % din turație) echilibrarea este imposibilă: valorile sar, faza se răstoarnă, iar aparatul cere mase „de jur împrejurul” rotorului.

• Semne: vibrația se schimbă de câteva ori la o variație de turație de doar 100–200 rot/min (5 mm/s devin 15 mm/s); faza se răstoarnă cu ~180° la trecerea prin vârf; structura reacționează brusc la fleacuri (o cârpă, un proptit).
• Curba de oprire liberă (coast-down) este instrumentul principal pentru a o găsi: Vibrometru → fila Oprire liberă → aduceți rotorul la turație → F9 → opriți acționarea și lăsați-l să se oprească liber. Programul trasează amplitudinea și faza în funcție de turație: rezonanță = un vârf plus o răsturnare de fază. Echilibrați pe un „platou”, la distanță de vârfuri.
• Testul de impact este destinat mașinilor care nu pot fi accelerate prin rezonanță: cu mașina oprită, activați fila Testul de impact (bifa din F4 – Setări → Experimental), apăsați Start și loviți cu un ciocan de cauciuc (sau cu un ciocan printr-un calup de lemn — niciodată oțel gol) lângă senzor, nu în el. Vârfurile spectrului sunt frecvențele proprii; conversie practică: 1 Hz = 60 rot/min.
• Baleiaj în trepte: porniți de la turația minimă și urcați în trepte de 50–100 rot/min, menținând fiecare treaptă o jumătate de minut și făcând 3–4 măsurători — un tabel de amplitudini și faze va arăta zonele periculoase și „văile” în care echilibrarea este sigură.
• Cum scăpați de rezonanță: schimbați turația de lucru (uneori e de ajuns o deplasare de 200–300 rot/min); schimbați rigiditatea — nervuri, corniere, un proptit (caz clasic: un ventilator nu s-a lăsat echilibrat nouă zile; carcasa lui a fost sprijinită cu un cric și s-a echilibrat imediat); schimbați direcția de măsurare a senzorilor. După orice schimbare reluați procedura.

La ce turație se echilibrează

• La turația de lucru — turația la care mașina lucrează efectiv. „În teorie un rotor rigid poate fi echilibrat la turație joasă, dar în teorie nu există diferență între teorie și practică, pe când în practică există”: verificați întotdeauna rezultatul la turația de lucru.
• Nu alegeți turația „la care zguduie cel mai tare” — cel mai tare zguduie în rezonanță, și tocmai acolo nu se poate echilibra.
• Vibrație peste 30–50 mm/s? Echilibrați în două etape: mai întâi o trecere grosieră la turația minimă (500–900 rot/min), apoi toată procedura la turația de lucru. La vibrații foarte mari carcasa „se deformează ca piftia”, iar coeficienții de influență fug.
• Dacă mașina are trei trepte de turație, începeți cu cea mai joasă — la cea mai înaltă senzorii se pot satura.

7 Echilibrarea: planuri, masă de probă, curse

Procedura completă — de la alegerea regimului până la montarea maselor de corecție

Un plan sau două

• L/D < 0,5 — un plan (Nikolai merge la sigur și ia 1/3 drept limită). Un disc, o roată de curea sau un rotor îngust se comportă ca o „clătită”: ajunge o singură masă.
• L/D ≥ 0,5 — două planuri. La un rotor lung capetele pot trage în direcții opuse (dezechilibru de cuplu) — o singură masă nu poate corecta asta.
• Folosiți două planuri chiar și la un rotor îngust dacă se rotește la 2.800–3.000 rot/min sau mai mult ori dacă cere clasa G 2.5 sau mai fină.
• Un semn de urmărit pe teren: ați echilibrat într-un plan, iar vibrația la al doilea reazem a rămas mare — treceți la două.
• Prețul: un plan înseamnă 3 curse (Run 0 → Cursa 1 → cursă de control), două planuri înseamnă 4 (se adaugăCursa 2 ).
• Un indiciu după echilibrare: dacă unghiurile maselor coincid în ambele planuri, dezechilibrul a fost static; dacă masele au ajuns la 0° și 180° în planuri diferite, a dominat dezechilibrul de cuplu.

Masa de probă: mărime și loc

• Estimare grosieră a masei — 0,5–2 % din masa rotorului. Există un singur criteriu de acceptare: după cursa de probă amplitudinea 1× trebuie să se schimbe cu 20–30 % sau faza cu 20-30° (la valori care „rătăcesc” — cu 50 % sau mai mult, dar nu mai mult decât dublul). Dacă schimbarea este mai mică, măriți masa de 1,5–2 ori și repetați cursa. Programul respinge singur o reacție prea slabă: Greutate de probă prea mică.
• O masă prea mare este la fel de dăunătoare — împinge sistemul în neliniaritate și este periculoasă. Un exemplu: la un concasor cu vibrație sub 1 mm/s clientul a sudat 3–4 kg — vibrația s-a înrăutățit puternic; 1 kg s-a dovedit ideal. Cu cât rotorul este mai aproape de echilibru, cu atât e mai sensibil la fiecare gram.
• Unde se pune: unde este comod. Acel punct devine zeroul unghiular al planului său. La două planuri masele nu trebuie să fie pe aceeași linie. Însemnați locul cu creta sau markerul — după o serie de curse se pierde ușor din vedere.
• Masa de probă se mută, nu se adaugă: după Cursa 1 se scoate și se mută în planul 2 pentru Cursa 2. Nu montați ambele mase de probă deodată — aparatul nu va putea separa planurile. Și scoateți neapărat masa de probă înainte de a monta masele de corecție — se uită tot timpul. Dacă nu poate fi scoasă (este sudată) — bifați Lăsați pe rotor și calculul o va lua în considerare.
• Cântăriți masa de probă și introduceți valoarea exact — este unul dintre puținele numere care trebuie să fie exacte. Raza de montare poate fi introdusă aproximativ (vezi mai jos).

Procedura în program (formularul Modern; pașii sunt aceiași în Classic)

1. Pregătirea. Fila F2 – Un plan sau F3 – Două planuri → F6 – Echilibrare (F7 în versiunea veche). Alegeți numărul de planuri înainte de prima cursă, introduceți masa de probă (Masă, g) și raza (Raza, mm) pentru fiecare plan; verificați indicatorul de unități: trebuie să arate „g”, nu un „%” portocaliu.
2. Run 0 — măsurătoarea inițială. Aduceți rotorul la turația de lucru, așteptați un semnal stabil de la tahometru și apăsați F7 Cursă. Fișa înregistrează amplitudinea, faza și turația. Opriți mașina.
3. Cursa 1 — masa de probă în planul 1. Montați masa de probă cântărită (locul ei = 0° al planului 1), porniți mașina la aceeași turație și apăsați F7 Cursă. Verificați reacția (20–30 %). Opriți și scoateți masa (dacă nu este bifat Lăsați pe rotor ).
4. Cursa 2 — masa de probă în planul 2 (numai la două planuri). La fel ca înainte: masa în planul 2, pornire, măsurare, scoatere.
5. Calculul se face automat după ultima cursă de probă: coloanele planurilor arată masa (g) și unghiul (°), plus acțiunea — de adăugat sau de îndepărtat masă. Deschideți Afișează diagrama polară — diagrama polară arată poziția masei și o săgeată cu sensul de rotație.
6. Montați masele de corecție — după „regula jumătății” (mai jos), măsurând unghiul din locul masei de probă a planului respectiv, în sensul de rotație și la aceeași rază.
7. Cursa C — cursă de control. Porniți mașina și apăsați F7 Cursă. Programul afișează vibrația și dezechilibrul rezidual și le compară cu toleranța (verde — în toleranță, roșu — în afara ei). Urmează iterațiile de control (capitolul „Curse de control și evaluarea rezultatului”).

F5 Înapoi anulează ultimul pas; Meniu → Rotor nou aduce totul la zero (și șterge și sesiunea salvată automat!). Erori pe care programul le prinde singur: masă de probă prea mică, valori neschimbate („chiar ați montat masa?”), saturarea senzorului (clipping), turație instabilă între curse.

Măsurarea unghiului — aici se greșește cel mai des

8 Masele de corecție: ce se folosește și cum se fixează

Sudură, șuruburi, coliere — și cât cântărește cordonul de sudură în sine

Sudarea — metoda principală

• Întâi puncte de sudură, cordonul complet la final. Prindeți masa în cel puțin 3–4 locuri cu cordoane de 1 cm sau mai lungi — pentru cursele de control este suficient. Sudați-o complet abia după confirmarea rezultatului, apoi mai faceți o cursă de control: sudura adaugă masă.
• Un cordon de sudură cântărește 30–100 g, iar la sudare generoasă până la 300–400 g. Un truc util: la ultimul pas montați cu 50–100 g mai puțin decât s-a calculat, „ca rezervă pentru cordon”, iar după sudarea completă poliți puțin cu polizorul unghiular dacă e nevoie sau adăugați o contragreutate mică pe partea opusă.
• Material: oțel moale cu conținut redus de carbon (cel cu carbon ridicat crapă la șocuri) și electrozi admiși pentru sarcini de șoc. Util de avut la îndemână: bară pătrată 20×20 mm, șaibe late de caroserie (până la ~100 g), piulițe mari. Luați un cântar până la 2 kg — masele pentru un tocător pot trece de un kilogram.
• Masele nu trebuie să depășească diametrul exterior dacă trece ceva peste el (o curea, o rolă).

Fără sudură

• Șaibe pe șuruburile de fixare ale cuțitelor (combine) — fără sudură deloc; șaibe pe niturile de aluminiu ale plăcii din spate a unui rotor de ventilator.
• Coliere de țeavă pe un arbore cardanic + adeziv de blocare a filetului; cleme pe palete — numai din oțel de arc, cu dinți (cele obișnuite zboară).
• Greutăți auto autoadezive de echilibrare — numai pe suprafața interioară a jantei (forța centrifugă le apasă, în loc să le smulgă), și acoperiți-le cu bandă. La piese mici ajută tubul termocontractabil și banda armată.
• Nu folosiți magneți drept mase — la turația de lucru zboară, garantat.

Bun-simț privind cantitatea

• Nu îndepărtați masele vechi și nici pe cele din fabrică — aparatul le ia în calcul automat (sunt deja „incluse” în vectorul inițial). Scoateți-le doar când fizic nu mai este loc pentru cele noi.
• Nu e nicio problemă dacă rotorul ajunge „țepos ca un arici” — contează ca vibrația să fi dispărut. E mai ușor să adăugați o masă nouă decât să mutați una veche.
• O masă calculată mică pe o mașină mare poate fi ignorată: „o crenguță prinsă cântărește 10 g”. La rotoarele grele masele sub ~50 g nu au sens.

9 Curse de control și evaluarea rezultatului

Cursele de control, când vă opriți și ce înseamnă „bine”

Reglaj fin (iterații de control)

• După cursa de control nu mai sunt necesare curse de probă noi — coeficienții de influență sunt deja cunoscuți. Programul calculează o masă suplimentară; montați-o (după „regula jumătății”) fără a scoate masele deja montateși repetați cursa de control. De obicei ajung 2–3 iterații.
• Urmăriți tendința. Dacă vibrația continuă să scadă, chiar și puțin — continuați. Dacă a crescut — opriți-vă: nu mai adunați mase, căutați cauza (unghiul? mecanica? rezonanța?). Ajută să comparați fiecare cursă cu Run 0 din jurnal: uneori cel mai bun rezultat a fost la un pas intermediar — puteți reveni la acea configurație de mase.
• Reglajul fin este prin natura lui fără sfârșit — aparatul va propune mereu încă o masă mică. Dumneavoastră hotărâți când vă opriți, în funcție de toleranță. Cu cât sunteți mai aproape de zero, cu atât masa și unghiul calculate „rătăcesc” mai mult — lângă zero rămâne doar zgomot; un avertisment privind dispersia măsurătorii la vibrații mici este normal, nu un defect.
• O mașină sănătoasă se echilibrează în 4–5 curse. Să nimerești „zero” din prima se întâmplă doar pe standurile de laborator. Dar dacă ați făcut deja multe curse fără rezultat — acesta este un diagnostic: căutați o cauză mecanică.
• Verificarea repetabilității: scoateți masele — vibrația trebuie să revină la nivelul inițial. Dacă nu a revenit — ceva se deplasează în mașină (nisip în interior, ciocane slăbite, un rulment care se rotește în locaș); nu există repetabilitate.

Trei „toleranțe” diferite — nu le confundați

Zone aproximative ale vibrației globale

Vibrație de bandă largă pe carcasele lagărelor, mm/s ef. (clasificarea istorică din ISO 10816-3; un reper, nu un verdict — tipul de rezemare deplasează limita):

Regulile practice de teren ale lui Nikolai: tot ce este sub ~5 mm/s este un rezultat bun; la utilajele agricole pe reazeme moi este acceptabil până la ~7; sub 2 mm/s — „o monedă stă pe muchie” (de altfel, este cel mai bun mod de a arăta clientului rezultatul și cel mai bun conținut: „zguduie → mase → liniște → moneda”). Pentru un rotor greu pe un cadru ușor coborâți sub 1 mm/s. Ventilatoarele au un standard propriu, ISO 14694.

Toleranța ISO 1940 în program

1. În fereastra de echilibrare faceți clic pe ISO 1940… (în versiunile vechi — Calculați).
2. Introduceți masa rotorului (kg) și turația de lucru; alegeți clasa: G 6.3 — ventilatoare, rotoare, arbori cardanici, rotoare agricole (alegerea pentru industria generală); G 2.5 — mașini rapide și de precizie; G 16 — utilaje agricole grosiere și concasoare. Ca ordin de mărime: un rotor de 80 kg la 3.000 rot/min — G 6.3 ≈ 800 g·mm, G 16 ≈ 2.000 g·mm pe plan.
3. Faceți clic pe „OK” — toleranța este trecută în câmpul Toleranță ; la două planuri fiecare plan primește jumătate. După cursa de control programul afișează PASS/FAIL.

• Vibrația 1× reziduală este sub toleranța stabilită (în program — câmp verde / PASS)
• Valorile se repetă de la o cursă la alta (amplitudine și fază)
• Vibrația globală V_Σ respectă standardul sau limita convenită
• Masele sunt sudate complet sau asigurate, iar după sudarea finală s-a mai făcut o cursă de control
• În spectru nu domină alte defecte care ar cere reparație
• Poziția masei de probă este marcată pe rotor (util la o reechilibrare) și raportul este salvat

10 Reechilibrare, arhivă și rapoarte

A doua oară același rotor se echilibrează cu o singură măsurătoare

Coeficienți de influență salvați

Coeficienții de influență — „caracterul” unei anumite mașini — sunt salvați automat în arhivă de programul Balanset la fiecare echilibrare. Reechilibrarea aceluiași rotor (sau a unuia de același tip) nu cere curse de probă:

1. Deschideți arhiva: F8 – Rapoarte (F6 în versiunea veche), alegeți înregistrarea cu bifă în coloana Coef. și apăsați F5 – Aplică coeficienții (trebuie să fie F5 — butonul „OK” nu încarcă coeficienții!). Sau din formularul de echilibrare: Meniu → Încarcă coeficienții.
2. Executați doar Run 0 — corecția se calculează imediat.
3. Montați masele și faceți o cursă de control. Unghiul se măsoară din poziția masei de probă de la echilibrarea inițială — tocmai de aceea merită însemnată definitiv pe rotor.

Arhiva și rapoartele

• Fiecare echilibrare se scrie automat în arhivă (la închiderea ferestrei vi se cere numele rotorului). Arhiva se află în Documents\BalSoft\Bs1A și supraviețuiește actualizărilor; pentru a o muta pe alt calculator este de ajuns să copiați acest folder.
• Raport: butonul Raport din fereastra de echilibrare sau din arhivă (F9 – Raport). Export — PDF, HTML, RTF; șabloanele din folderul ReportTpl pot fi personalizate cu identitatea firmei dumneavoastră.
• Rapoartele vibrometrului și ale curbei de oprire liberă — cu butonul Raport din filele corespunzătoare ale vibrometrului: utile ca anexă la un raport „înainte/după”.

11 Depanare: probleme și soluții

Simptom → ce se verifică. Căutarea filtrează toate tabelele din acest capitol

Echilibrarea nu converge

Tahometrul și turația

Senzori și canale

Program și comunicare

Mesajele programului

12 Mașini tipice: particularități și capcane

Din practica pe circa 1000 de mașini: ce se verifică și la ce să vă așteptați la fiecare tip

13 Referinţă

Scurtături de taste, mic glosar, funcții utile ale programului

Scurtături în fereastra principală

În ferestrele de echilibrare: F7 — execută pasul curent, F5 — un pas înapoi, F10/Esc — închide. În vibrometru și în analizor: F9 — Măsoară/Stop/Direct.

Funcții ale programului trecute deseori cu vederea

• Oprire liberă (curba de oprire liberă) și Testul de impact — găsirea rezonanțelor (capitolul 6).
• Prima estimare a masei de probă — o estimare a masei și a laturii primei mase de probă din datele cursei 0.
• Poziții fixe / canal inelar / găurire — montarea maselor pe palete, trei mase într-un canal, echilibrare prin găurire (capitolul 8).
• Introducere manuală — introducerea manuală a amplitudinii și a fazei (transferul datelor de la alt aparat sau dintr-o sesiune veche).
• Schimbă planurile de corecție — recalcularea maselor în alte planuri, dacă nu pot fi montate în cele calculate.
• Oglindire pe diagrama polară — vederea „de pe cealaltă parte a mașinii”.
• Calculatoare: toleranța ISO 1940, masa de probă; rapoarte cu șabloane personalizabile; arhivă nelimitată; programul poate fi instalat pe oricâte calculatoare doriți — fără licențe și fără abonamente.

Mic glosar

15 Încotro mai departe

Restul documentației și al instrumentelor Balanset-1A

• Kit Balanset-1A — ce se află în valiză, preț și livrare.
• Manual de operare — manualul oficial al programului pe care se bazează acest ghid.
• Software de echilibrare pentru Windows — vibrometru, echilibrare într-un plan și în două, spectre, rapoarte.
• Teoria echilibrării — dezechilibru static și de cuplu, clasele G, formulele din spatele cifrelor.
• Calculator de dezechilibru rezidual și limite ale vitezei de vibrație — ISO 1940-1 și ISO 10816/20816 pe un singur ecran.
• Răspunsuri rapide și baza de cunoștințe completă — întrebările pe care asistența le primește cel mai des.
• Când echilibrarea nu reduce vibrația — necoaxialitate, slăbiri, rezonanță și defecte de rulment.
• Forum tehnic și asistență directă — trimiteți spectrele și fotografiile și veți primi un răspuns.